Saptamana 5: Franta – Marsillia

29 august:

Ne luam ramas bun de la Kojac si Irina, iar noi plecam 5 intr-o masina care suporta doar 3 avand in vedere bagajele puse in carca. Ivona, Adi si Lucian stau cam ingramaditi in spate si or sa stea asa vreo 4 ore, din pacate, dar asta nu inseamna ca nu se simt bine la inghesuiala. Facem un popas langa un parau sa ne spalam mizeria de pe cort si puchinii din ochi sa nu cumva sa inghitim ceva putoare pana in Bolzano si sa fim pregatiti pentru orice contact cu lumea civilizata.

Bolzano. Veseli cu totii, cautam sa bobinam o pizza in gasca. Ivona suna la Atlassib sa verifice transportul si afla ca a pierdut autocarul de la ora 11 cu plecare spre Padova. Dupa ceva momente de nervozitate si felii de pizza state in gat si Lucian destul de relaxat cat sa-l doara la varful firului de par, decidem sa-i duc eu pe Ivona si Lucian in Padova sa nu-si piarda autocarul. Adi are tren din Bolzano pentru destinatia lui. E deja ora 3 si ar trebui sa facem 2 ore pana in Padova, caci la 5 pleaca autocarul lor. Totusi, Lucian nu vrea sa plece pe motiv ca nu a cumparat cele 20 de cadouri magnet pentru prieteni si colegi. Mare dezamagire. Ne urnim pana la urma cu viteza melcului turbat si il lasam pe Adi in liniste sa-si astepte trenul.

Precizez ca bicicletele inca sunt montate in spatele masinii si autostrada ofera ocazii de a circula cu 130 km / h, deci profit de ocazie. Dupa mii de tunete si fulgere prin masina si ocoluri eronate pe autostrada si incalceli verbale la volan, ajungem in cele din urma in Padova LA FIX. Adica nu la 5 fix, ci la fix cat sa se urce copiii in autocar sa dea gaze de fericire. Ne luam ramas bun si de la ei si dupa ce pleaca, eu si Andra suntem cateva clipe fara scop.

Mai sunt 3 ore pana la intuneric asa ca o luam din loc si pornim spre autostrada cu directia Marsillia. Obositor noaptea pe inserate pe sosea si ne-am cam pierdut din palpitatie dupa despartirea brusca cu Ivona si Lucian. Oprim intr-un orasel la marginea autostrazii si ne bagam la somn in masina.

 

30 august:

Trezirea si din nou pe autostrada pana in Marsillia. Trecem pe langa Monaco, Cannes, dar cu gandul nu ne oprim acolo, motivele’s diverse. Scump, e cel mai important. Cu ifose, al doilea motiv.

Ajungem in Marsillia dupa cateva ore bune de sofat, cu durere de spate si pofta de ceva bun. Ne indreptam atentia spre “Les Calanque Morgiou”, un golf superb aflat la marginea Marsilliei. Lasam masina undeva la intrarea in parc, caci nu prea avem voie daca nu suntem din sat. Pornim pe jos dar avem noroc de un baiat care lucreaza la restaurant si are permis de acces in zona. Ii multumim cumsecade si suntem in golf.

Cautam zona de baie, locurile de cocotz. Intalnesc o echipa de cataratori incepatori care au topo-ul zonei si incep sa fac poze la traseele din carte, ca nu am 30 euro de investit, mai ales ca nu stam prea mult. Ne plimbam, ne invartim, stam pe plaja si zambim. N-avem nimic la noi, deci ne intoarcem la masina.  Pe drum gasim numeroase semne de atentionare ca trecem print-o zona cu pericol de incendiu. Avand in vedere ca luna august e predispusa la asemenea fenomene spontane, nu ignoram mesajele si luam seama la ce e in jur. Gasim si monumente funerare a pompierilor care au murit in incendiile starnite care au ravasit toata padurea. Acum lucrurile arata bine cu toate ca la prima scanteie, toate acele uscate de pe jos ale brazilor ar lua foc instantaneu. E un covor placut la vedere, dar scump la activare.

Montam cortul in padure, la marginea parcului si bagam un somn linistit, fara prea mult chin.

 

31 august:

Ne facem ceva provizii: 8 l de apa, mancare, sacii de dormit, suprasacul facut cadou de Mihai si Ana ( carora le multumim tare mult!!! sigur o sa ne fie de folos ) , mutam masina intr-o parcare, luam strictul necesar care se dovedeste a fi cam mult, echipamentul de catarat si bagam pe jos 4 km pana la golf.

Ajungem cam rupti de oboseala de la urcat dealurile, dar primul lucru pe care-l putem face e o baie in Marea Mediterana, care e cam receeeeee. Brrrrrrrr!!! Ne montam ochelarii si ne scufundam. E o alta lume sub apa. Imi aduc aminte de Croatia. Cativa copii prind caracatite. As vrea sa le pot vedea si eu sub apa in mediul lor, dar se pare ca se ascund mai bine decat noi. Bancuri de pesti, alge, culori superbe si apa limpede. Ne simtim bine, relaxati! Totusi ar fi fost ciudat daca nu aveam unde sa cataram.

Ne plimbam pe la alte golfuri de prin zona, ne pozam, ne gatim ( de mancare ) si spre seara, la baza unui perete surplombat unde ne-am montat tabara, avem o companie placuta a unui francez cu doi copii veniti la catarat. Tipul seamana cu un renumit catarator Patrick Edlinger. Ne mai holbam la ei si la catelul lor din cand in cand, facem cunostinta, ne mai spunem una alta in franceza, pentru ca nici unul nu stie engleza, spre dezamagirea noastra.

Ne bagam in suprasacul de la Mihai si Ana. Tantari! Nori! Speram sa nu ploua.

 

1 septembrie:

Cataram la faleza dimineata o gramada de trasee, eu ma dau si pe ceva mai tare, dar soarele isi arata pletele cam prea curand si incep sa transpir pe perete. Mai facem o baie si purtam discutii filozofice si culturale.

Facem si o vizita la unul din golfurile de ieri “Les Calanques Sorgintu”, iar Andra vrea sa-si incerce indemanarea la o saritura de la inaltime, doar ca o lasa motivatia la timp si renunta la idee. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa se balaceasca si o face cu succes, doar ca, singura. Eu nu prea sunt in apele mele, clar, sunt in apele frantei, dar ceva nu se cupleaza. Desi zona e superba, momentul e perfect, parca am plecat prea repede din Dolomiti, zona cu cel mai mare potential de aventura din cate am vizitat pana acum in calatoria aceasta. Imi place mai mult la frig, la munte, la trecking, la catarat. Cand ajung la mare, parca ma prostesc, ma simt inutil. Cu greu ma desprind de stare, iar Andra incearca din rasputeri sa-mi distraga atentia cocotandu-se intr-un copac si imitand maimuta intr-o maniera de felina.

Dormim tot la faleza.

 

2 septembrie:

Azi plecam din “Calanques Morgiou” spre Cassis. Ne trezim in compania unui porumbel indraznet, pe care-l poreclesc Culita. Seamana cu un Culita, desi eu n-am intalnit niciodata unul. Urcam si coboram aceleasi dealuri ca sa ajungem la masina si suntem hotarati sa ne indreptam privirea spre prezent si sa ne bucuram de el. Doar ca ne e cam sete, iar prezentul in care beau apa nu se lasa vazut.

Ajungem in Cassis si campam la “Les Cigales”. Avem internet, aprozar, bar si toate cele necesare pentru o sedere reusita de 2 zile.

Dupa stabilirea teritoriului, fugim repejor spre mare sa ne mai curatim putin si sa vedem golful si pestii. Mda, oras-statiune. Pizzerii, restaurante, shaormerii, baruri, magazine de kitchuri si alte prostii inutile. Prea cald, prea nasol, ma apuca depresia. Vreau la munte!!!

Ne intoarcem la camping si ma imprietenesc cu un pustan de culoare care vrea sa faca schimb cu telefonul iPhone al Andrei. Laptop pe telefon. Ii spun ca nu se poate si ma intreaba de-o bere, desi cred ca nu are voie si tocmai atunci vine supraveghetorul lui, iau berea pe care i-am dat-o. Scoate o tigara, o fumeaza, iar se ascunde, ii explic ca nu-i pont sa fumeze asa de tanar. Rupe tigarile in fata mea, nervos. Ma ia in brate, imi multumeste. Scot chitara, ii bag o cantare. Ma opreste. Imi arata break-dance pe laptop. Imi da sa ascult hip-hop. Sonorul e cam tare. Il rog sa dea pe mut. Imi povesteste ca maica-sa si taica-su il bat. Eu ii spun ca nu e normal. El se bucura si pleaca la culcare. Si toate astea in franceza!!

Andra s-a ascuns in masina. A stat acolo pana a plecat pustiul. Pesemne ca nu-i place de el.

Stam cam prost cu resursele.

Somn de frumusete.

 

3 septembrie:

Ma asteptam sa mearga netul azi, dar un cacat.

Cassis oras de cacat, vine ploaia, nu-mi place deloc. Ori vreau acasa, ori schimbam planul. Ma simt ca un cacat in ploaie. Facem calcule, nu ne-ajung banii sa mergem pana in Belgia, Olanda, sa stam in Austria. Nu avem nici macar cat sa ajungem in Paris, deci purcedem direct spre Herrenberg, la George si Ioana, in drum spre casa.

Deja ma apuca depresia cand stiu ca ma intorc, ca nu mai am bani destui, ca orasul Cassis e de cacat si ca sudul Frantei nu-i ca estul si ca lumea-i inerta, turistii evidenti, francezii impasibili, ce moace, dizidenti. Clar, bosumflat 2 ore. Plan de calatorie. Reconfigurarea traseului. Mizerabil.

Deja ma gandesc serios sa ajung la timp la nunta lui Kobe.

Facem planul ca maine sa vizitam Marsillia, poate imi mai reveni din starea de cacat in care ma aflu. Se simte iritarea in orice fac.

Plecam din camping si ne oprim sa dormim intr-o parcare in drum spre Marsillia. Ceva nu-mi place la locul asta, sudul Frantei, si nu stiu de ce. Oare pentru ca lumea e prea indiferenta!

 

4 septembrie:

Marsillia. Sunt numai spume la gura si creierul ia foc.

Un alt oras de cacat la propriu si la figurat. As zice ca am ceva cu cacatul, dar cand merg pe strazile principale ale orasului si dam peste nameti, nu ghemotoace, de cacati si dughene de mizerie si gunoaie, urme de labe de caini de oras si flegme intinse pe trotuare. Da, exact, asta-i senzatia pe care o am cand merg prin Marsillia. Un oras negru sub unghie, fara obiective turistice. E doar un port care pute. Un port mizerabil. Un port pe care-l mai scoate din cacat gingasia frantuzoaicelor, dar nu e de ajuns pentru ca mi-e scarba. Va recomand scurt-metrajul Amatorul, un film romanesc care scoate in evidenta mizeria omului la figurat. Eu asta am avut de indurat la propriu. Cacat, pisat, flegma, etc pentru cenzura. Acum sunt revoltat! Andra nu ma baga in seama caci isi tine respiratia si se grabeste sa ajunga spre o zona in care bate o briza ceva mai curata.

Cautam in acelasi timp si o piata de vechituri si ne frustram si din aceasta pricina cretina. E prea mult sa cerem aer curat? Nasterea si grijania, sunca si sampania!

Ne oprim la o cafenea pe malul portului si luam doua cafele, eu cu lapte, Andra simpla. Mie mi se da o cana de 250 ml, Andra primeste 50 ml de cafea tare. Na diferenta si discriminare.

Dac-as fi un porumbel,
m-as caca in el hotel.
Dac-as fi o telemea,
As putrezi in Marsillia.

Afara de-aici, afaraaaaa! Plecam repede spre Germania, o tara in care cel mai nasol oras arata ca o buda de hotel de 5 stele.

Ne oprim intr-o parcare de langa Grenoble si incepe ploaia. Ce bine! Macar se mai duce mirosul ala de cacat din Marsillia.

Stau sub parasolar si fumez o tigara in ploaie si ce bine e!