Saptamana 3 : Slovenia-Italia

15 august:

Azi ne propunem sa facem un trecking usor sa ne testam conditia si orientarea in spatiul muntilor Triglav. Mergem la unicul magazin din zona, luam niste cascaval, paine si o luam repede la pas spre refugiul “Zasavska Koca na Prehodavcih”.

Traseul e frumos si in loc de 4.30h cat scrie in traseu noi facem 3.30h. Ne gandim bine si ajungem la concluzia ca putem face vf. Trglav intr-o zi dus-intors, fara sa innoptam la refugii, care sunt foarte scumpe, 26 euro de persoana pe noapte. Se vede superb de sus. Intalnim multe familii pe traseu, unii cu copii in spate, altii care joaca jocuri de cuvinte in timp ce merg. Noi observam ca se cam aduna norii si se grupeaza in cumulonimbus. Nu stim cat mai e pana la refugiu, dar hotaram sa grabim pasul sa nu ne prinda ploaia.

Norii totusi isi grabesc si ei deplasarea si deja vedem ploaia in departare. Nu scapam de ploaie si la 100 m de refugiu ne uda pana la piele. Refugiul Prehodavcih e unul cu multa istorie. Intram in el si gasim multe imagini si harti vechi. Gasim, de asemenea, multe mesaje in limbi diverse: hindu, chineza, japoneza, limbi europene, chiar si limba romana in care ne roaga sa ne luam gunoaiele cu noi la coborare. Refugiul e plin de plimbareti ca noi, unii mai linistiti, altii mai galagiosi, dar ne place atmosfera. Ne place tricoul unei fetite pe care scrie: “If you don’t go, you don’t have a story”. Catalin ar putea sa confirme cel mai bine acest fapt, caci e atat de mult plecat pe munte incat ori de cate ori ne vedem cu el are cea de povestit si dam dreptate mesajului care ne indruma la calatorie.

Din ce-am vazut si auzit, multi campeaza la refugiu  ca sa plece a doua zi spre vf Triglav. Oare atat de mult sa fie pana pe varf? Ploaia a trecut, dar pacat ca suntem in nori si vedem doar prin crapaturi de nori crestele vecine, in stanga “Veliko Spicje”, iar in fata refugiului distingem frumosul varf “Zadnjiski Ozebnik”. Mai facem ceva poze si hotaram coborarea. In 2 ore suntem deja la cort si ne cam dor picioarele. Rapid un ceai, citim ceva si ne uitam la un episod din “Star wars” 🙂


16 august:

Ne trezeste un vals sloven- care apropie din ce in ce mai mult- si ridicam o spranceana. Ma trezesc cu gatul stramb. E o masina cu alimente in camping, nu prea difera la pret fata de magazin, dar macar e mobil si iau o paine neagra cu seminte si niste melci cu cacao. Are multe fructe, dar noi suntem deja aprovizionati.

La dus ma musca un bondar- probabil l-am deranjat involuntar cu prosopul, dar nu ma iarta. Azi o zi de relaxare, leneveala, refacere. Maine vrem sa plecam devreme spre vf Triglav sa-l facem intr-o zi dus-intors. Merge un lapte cu orez si o omleta. Nu sunt foarte scumpe alimentele la magazin, doar ca nu e nici prea bogat, dar avem de unde lua o paine si o bere mai ieftina decat la bar-restaurant.

Spre seara campingul se animeaza grozav si incepe galagia. Asteptam un moment mai linistit sa ne culcam, caci maine ne trezim la 4.

17 august:

Cum ziceam, ne trezim la 4 dimineata- ora Romaniei, deci ora 3 cea locala. Imi dau seama mai tarziu cand deja suntem pe drum, dar nu conteaza, suntem inaintea graficului.

Ne impartim restul de orez cu lapte facut cu o seara inainte si plecam la drum. Luna e frumoasa in dimineata asta si cat e intuneric mai inchidem din frontale pe alocuri caci lumina e puternica. Traseul pe care vrem sa-l urmam e Trenta – Zadnjica – culoarul Luknja – vf Triglav, traseu expus si cu via-feratta. E superb noaptea prin padure. Andra face glume cu lupi si ursi, dar la cata lume umbla zilnic pe traseele astea ma indoiesc ca or mai fi animale salbatice prin zona, exceptand pasari si veverite ( pe care nu le-am vazut inca ).

Se lumineaza deja afara si la 9 suntem in culoarul Luknja, de unde incepe via-ferrata. Pana aici traseu de pensionari. Ne montam hamurile si castile si urcam. Trecem de o zona frumoasa, suspendata pe cabluri, dar care se intrerupe si suntem nevoiti sa urcam vreo 150 m fara asigurare pe gradul 3 cu ceva hau sub noi. E faina senzatia. Cu grija si cu atentie depasim usor momentul expus si continuam pe o poteca si mai expusa care ne place. Traseul ar fi considerat extrem de dificil, probabil pentru persoane care nu prea catara sau merg pe munte des. Noua ni se pare usor si placut. Continuam cu alte pasaje usoare de via-ferrata expuse, dar sigure si ajungem pe o creasta de unde vedem vf Triglav. Superb peisaj din toate unghiurile. Pe langa noi trec multi care nu se asigura, chiar si un tata cu un copil de vreo 9 ani. Continuam pe un platou deschis care intalneste traseele de trecking de la toate refugiile din zona si intram in peretele spre Triglav pe o via-feratta usoara apoi continua cu o poteca bine definita. Norii se aduna in jurul nostru, dar nu sunt de ploaie, ci doar niste Cumuli jucausi care ne baga in ceata din cand in cand.

Ajungem sus si nu prea avem vizibilitate din cauza lor, dar se mai disperseaza din cand in cand si prindem cate o fereastra si admiram peisajul pentru cateva secunde. Se vad si Alpii Italieni in departare spre vest. Superb peisaj. Gasim oameni de toate varstele pe varf, de la copii mici pana la oameni in varsta. Mai erau si alte variante pana pe varf si fara sa faci via-ferrata, dar nu prea ne intereseaza autostrazile, desi la coborare suntem cam obositi si decidem sa luam o alta ruta si sa nu coboram pe cea care am venit care e ceva mai expusa si poate intr-o clipa de neatentie, mai periculoasa. Alegem vf Triglav – ref Dolicu – pod. Steno – Zadnjica – Trenta. Traseul e de bulevard, dar tot ne face la musculatura. Deja ne dor gambele, talpile si ne e cam sete. Mai avem 2 ore de coborat pana la izvor. Observam stancile din jur care au gravuri diferite si parca suntem din alta lume, oricum suntem in alta tara, asta e clar. Deasupra refugiului Dolicu ne pandesc niste forme extraterestre si creaturi grotesti. Imaginatia ne duce departe si suntem intr-un plan apropiat cu natura. Ne place sa visam cu ochii deschisi si sa lasam locul sa ne vrajeasca.

Cum ajungem la izvor ma arunc insetat si-mi inghet picioarele in el. Nu mai avem mult pana in centru si s-ar putea sa gasim deschis si la magazin sa ne luam niste fructe. Aproape de sosea ne ridica o familie din germania pe care am intalnit-o pe traseu si ne duc ei cu masina pana in Trenta la magazin. Cred ca se observa oboseala noastra. Le  multumim cu patos si mergem repede sa ne luam vitaminele si lichidele de la magazin. Ma infrupt cu o bere rece care ma unge la metafora. Andra se ingurgiteaza lacoma cu niste piersici si mere si o inghetata si se pare ca e cam mult deodata ca incepe sa o doara burtica. Of of.
Frumoase peisaje in Alpii Iulieni din Slovenia. Ne-au impresionat pe deplin, iar traseele sunt marcate foarte bine. Va recomandam locul. O sa va placa.
Andra s-a descurcat excelent pe pasajele mai expuse si mi-a mai trecut din emotia creata cu bicicleta. Am carat cu mine pe traseu si o semicoarda si niste frienduri, dar n-am avut nevoie de ele. Mai bine sa le am si sa nu trebuiasca sa le folosesc, decat sa am nevoie de ele.


18 august:

Azi suntem ceva mai lenesi. Plecam spre Venetia. Ne recuperam pasapoartele de la receptie si facem ordine in masina, cu gandul ca ne-om intalni cu Ivona si Lucian si sa nu fie prea mare ingramadeala. Bagajele noastre sunt destul de multe caci avem si echipamentul de catarat cu noi si multe haine. Plecam pe la 12 din camping, dar ne oprim la InfoTurist din Trenta sa punem cateva vederi pentru parinti si pentru Anita, caci azi e ziua ei. La multi ani, Anita, da-i cu dinamita!:)

Ne gandim sa nu intram azi in Venetia si sa campam undeva pe langa, dar din pacate/fericire(?!) drumul ne duce pe insula si hotaram sa punem masina intr-o parcare etajata la marginea orasului. Platim 21 euro pentru 24 de ore. E ora 5 si suntem pe un vaporas in drum spre P-ta San Marco. Platim si pentru vaporas 13 euro. Puteam merge si pe jos, dar ne-am orientat prost si ne-am gandit tarziu la acest aspect.

Ajunge in cele din urma in P-ta San Marco care e plina de turisti: care cu ghizi cu umbreluta sa-i recunoasca, care fara ghizi, ca noi. Milioane de poze “Io la”. Piata e cam aglomerata si cladirile sunt in reconstructie multe din ele, sau acoperite cu megapostere fashion. Ne gandim sa intram si in muzee, dar e cam tarziu si s-au inchis. O luam incet la pas in imensul labirint venetian si nu ne plictisim deloc. Ignoram aglomeratia si ne abatem de la fluxul de turisti pe stradute inguste si pline de mister. Apa nu miroase deloc urat asa cum ne-au speriat unii, iar tantarii se fac vazuti doar noaptea si intr-un numar limitat. Ne plimbam pe coridoare inguste si invatam sa ne orientam. Mancarea si bauturile sunt extrem de scumpe. Masina e departe si nu avem timp oricum sa ne gatim nimic asa ca hotaram sa ne luam cate un sandwich.
Andra simte nevoia unei eliberari de energie si cauta o toaleta, dar nu prea gasim si intra intr-un restaurant. E imbracata intr-o ie rosie cu broderii. Da peste un mos care o tine de vorba la usa toaletei de care avea urgenta nevoie si care o tine vreo 10 min de vorba in engleza. O intreaba de unde e si ca stie si el ceva in romana “Andra, te iubesc!” ca sa afle mai tarziu ca mosu-i roman si facea si el o gluma.
Deja e seara.
In plimbarea noastra ajungem intr-o mica piata unde cantau doi tipi ceva bossa-nove frumoase: chitara si vioara. Le-am dat 3 euro si ne-am asezat intr-un colt cu o sticla de vin langa noi sa-i ascultam. Dupa vreo 3 melodii zice unul din ei: “Bai, e deja 10. Nu prea merge azi!” Radem subtil si iau sticla de vin si ma indrept catre ei “Seara buna! Poftiti de cinstiti o gura sa va mai ungeti sufletul. Cantati minunat!” “Ia uite-l ba, e roman. Ca sa vezi. Uite cine ne ajuta pe noi. Tot romanu, frate!” Si urmeaza o conversatie de 10 minute cu de unde esti, ce faci aici, “cum, nu muncesti in italia? ai venit doar in vacanta?” Si le spun pe scurt ca-s doar in vizita, doar ca ei is cam suparati pe un grup de spanioli galagiosi care alunga clientela si nu prea au avut de castigat, dar au si zile mai bune. Ma intreaba daca-l stiu pe Marcu din Iasi. Normal ca nu-l cunosc. “Hai ma, tre sa-l stii. Canta pe la nunti” Cu parere de rau, nu am prea fost pe la nunti decat rar si inclina capul dezamagiti ca nu-l stiu pe Marcu, dar le trece rapid. Ii rog sa ne cante “Girl from Ipanema” doar ca n-au mai cantat-o de 4 ani si nu prea le iese, dar in incheierea serii baga o romaneasca care ma unge si merge excelent cu vinul “Za-i Vasile, za-i!” Plecam cu urari de bine si mai vrem o sticla de vin. Intram in magazin, vanzatoarea romanca.
Am strabatut jumatate din insula si ne asezam pe malul apei sa infulecam ceva. E foarte frumos orasul si noaptea. Multa forfota pana la ora 12. Luna se face vazuta printre case si apare ca un cascaval imens numai bun de mancat.
Seara o petrecem in masina, ca doar nu dam bani degeaba pe parcare si oricum cazarile sunt mult prea scumpe pentru bugetul nostru.
Tantarii isi fac de cap si e destul de cald incat nu putem sta cu geamurile inchise, dar adormim pe alocuri cu mici tresariri.
Visez ca m-a intalnesc cu Florin Piersic in Venetia si e cu fiica si sotia. Il salut iar el “Ia uite peste cine dam noi. Ce faci pustiule? Te plimbi?” Eu timid nu prea raspund in vis, dar dau din cap si el continua cu o poveste de-a sa prin Venetia. Observ ca e cam ars pe fata pesemne ca vine de la mare. Tresar, ma trezesc. Adorm din nou si am un vis nou cu un pictor care isi castiga banii desenand. 1 euro minutul de desen pe loc facut si apoi da peste un mos bogat care-i cere sa deseneze piata San Marco intr-un decor de batalie pentru 2000 de euro. Evident ca e cam putin dar se pot face destule detalii pe panza si apoi mosul mai da ceva pentru desenul in culoare, nu doar pentru schita. Iar ma trezesc. Si cam tot asa o tin in noaptea asta.


19 august:

Ne trezim cam inghesuiti si botiti, cu putin somn in noi, dar ne spalam rapid cu apa pe care o avem si pornim repejor la pas spre Venetia sa stam la o cafenea sa ne mai incinge sangele cu o cafeluta. Gasim ce ne place si stam la povesti, filosofii destul cat sa ne aprindem o pofta de a visa in gol si de a ne gandi la multe. Cumpar de la un anticariat o carte cu autobiografia lui Darwin, cu toate ca e in italiana, dar inteleg pe alocuri. Ma prinde indeajuns incat sa citesc in timp ce merg. Ne mai plimbam prin locuri necunoscute si strazi inguste. Ajungem din nou in p-ta San Marco cu gand sa vizitam muzeele renumite, dar cand vedem ce coada s-a format, groasa de 4 oameni si lunga de 200 m, renuntam la idee si cautam locuri noi sa le vizitam. Trecem print-o zona mai artistica plina de galerii de arta si ateliere de pictura, librarii, anticariate care ne-au placut mult. Ne cam ratacim, dar ajungem la 4 la masina si iesim de acolo, sa nu care cumva sa platim mai mult de 24 de ore sederea in Venetia.

Plecam spre Bolzano sa-i intampinam pe Luci si Ivona dar  ei ajung abia maine. Ne oprim in Padova la o expozitie de insecte vii ESAPOLIS. De la furnici, albine in mediu artificial, pana la paianjeni, cameleoni, scorpioni si alte insecte dubioase care ne-a facut placere sa le vedem vii cu un geam despartitor intre noi. Ar mai fi o expozitie cu fluturi vii tot in Padova, dar preferam sa nu ramanem peste noapte acolo doar pentru ea, caci am ajuns tarziu si la Esapolis.

Ne hotaram sa trecem pe la Laco di Garda, unde am fost si acum 3 ani. Gasim o parcare langa lac si ne oprim acolo. Stam la povesti, calculam economiile si cat am cheltuit in Venetia si ne-am cam ars la bani 2 zile acolo, dar vom recupera in zilele ce urmeaza, sper. Dormim tot in masina, dar de data aceasta nu avem parte de tantari ci doar de zgomotul masinilor care trec pe langa noi. E frumos lacul noaptea si se vad frumos si orasele de pe celalalt mal. Observam numeroase avioane pe cer, numaram ceva stele, apoi ceva oi si adormim ca niste copii inghesuiti care se autosugestioneaza ca dorm comod. Era dificil sa ne scoatem sacii si cortul din spate caci aveam bicicletele atasate, abia facusem ordine, asa ca hai in masina.


20 august:

Ne trezim dimineata ceva mai odihniti decat in Venetia si hotaram sa facem o baie in lac, caci oricum n-aveam unde sa ne spalam. Stam la plaja, citim o carte, deja zona se aglomereaza de oameni in varsta veniti la bronzul de dimineata. Plecam spre Bolzano. Dupa cateva ore chinuite cu orientarea, ajungem in cele din urma doar ca nu avem unde parca decat in parcari centrale care costa. Strangem din dinti si punem masina cu 1,7 euro pe ora. Speram sa nu intarzie prea mult autocarul care sa-i aduca pe Ivona si Lucian. Ne plimbam mosnegeste prin oras, facem poze, observam magazine in germana si italiana, la fel si cu restaurantele si barurile de prin oras. Hmm. Facem o cautare si aflam ca Bolzano se numea de fapt Bonzanum si a fost oras de origine germana in perioada austro-ungara. Ne place mult influenta nemteasca pe la case si biserici si apropo, biserica din Bolzano tine slujbe in germana, asa ca faceti-va o cruce catolica la intrare si iesiti pe unde ati venit.
Azi e sambata. Mi se face cam foame si iau un Kebab si o cola. Andra se uita cam chioras la mine, dar ii promit o inghetata. Nu prea merge miscarea. Ii dau un pup si trece.

E 8 si ne gandim sa luam ceva de la masina, cand portile de la parcare sunt inchise. Ne uitam pe afis, deschis sambata pana la 7. Pfoai, sa innebunesc nu alta. Mi se pare imposibil, totusi sa nu poti sa-ti iei masina. Cautam toate intrarile si nu se poate. Imi amintesc ca am un tichet de la parcare si ma uit pe el. Are un cod. Trebuie bagat undeva. Da, gasim locul. Nu e in fund. Pfiu, ma trec fiorii, merge codul si pot intra sa-mi iau masina, dar nu inainte sa platesc. Bem apa veseli si iesim sa-i asteptam pe copii. Era cat pe ce sa ma panichez profund. Ma bucur ca n-a trebuit sa incep sa ma gandesc prea mult la cazare si sa refac planurile.
Cat stam noi cu masina parcati intr-un loc cu stationarea interzisa, iaca apar si copiii. He heee, ce bine ca ne vedem! Ei sunt rupti de oboseala, dar nici noi nu stam prea bine cu ea. Ne urcam in masina spre Cortina d’Ampezzo. Drumul e lung, aproape interminabil. Oprim la un restaurant, luam 3 beri nefiltrate, caci Andra bea doar vin si tragem intr-o parcare pe dreapta sa dormim in natura, intr-o zona de unde putem vedea niste creste minunate si gandim ca dimineata se va vedea superb in jurul nostru. Ivona si Luci si-au scos cortul, dar cum eu si Andra nu prea ne vine sa scotocim prin spate, dormim tot in masina. Deja e a 3-a noapte in masina. Bem berea nefiltrata si ce buuuuna e. Aoleu. Ne dam pe povesti si cum apare luna cum ni se face somn si ne punem la culcare dupa cateva rasete bune. Noaptea e cam friguroasa la inaltime, caci suntem campati dupa Canezei aproape de pasul Falzarego. Copiii dorm bine in cort, dar eu trebuie sa mai dau drumul la caldurica in masina sa nu ni se faca prea frig. Ne bucuram tare ca ne-am intalnit si somnul e profund. Incepem sa ne obisnuim cu conditiile si sa nu fim mofturosi.


21 august:

Dimineata bem un ceai cald, papam un biscuite de-al lui Lucian si plecam spre Cortina d’Ampezzo. Oprim pe la pasul Falzarego si admiram peisajul din jur. Inca nu prea stim ce creste vedem, ce varfuri ni se afiseaza, dar ne place mult locul si facem numeroase fotografii. Ajungem in Cortina si cautam camping.

Ne invartim o ora prin oras, facem si ceva cumparaturi de la un supermarket de la marginea orasului, unde e mult mai ieftin ca in oras si in cele din urma gasim o zona cu 3 campinguri, Cortina, Dolomiti, Rochetta. Campam la cel mai ieftin, Rochetta si ne ajunge sa platim 37 euro de noapte 4 persoane cu un cort. Noroc ca Ivona are un cort de 4 persoane, altfel o puneam de mamaliga si de niste bani in plus. Suntem cam osteniti cu totii, dar decidem sa iesim prin oras, sa ne plimbam pe la ma

gazine, sa analizam oamenii si locurile. Observam multe rase de catei, ba mai pufosi, ba mai mici si mai slabi, ba mai hidosi si ne cam aprindem la ras din pricina diversitatii caninilor. Cam scump prin oras. Ce bine ca n-avem bani de cheltuit aiurea. Ivona si Andra mai arunca cate un ochi pe la galeriile de arta. Eu si Lucian ne plimbam prin galerii de echipamente sportive. Parca suntem la muzeu cu totii. Preturile bat buzunarele. Ce bine ca avem hartile si ghidurile de escalada de la Catalin, Vali si Cristina. Multumim!! Altfel ar fi trebuit sa platim o gramada de bani pentru ele si pentru orientarea in zona aceasta superba. Muntii inconjoara minunat orasul Cortina d’Ampezzo care are o pozitionare foarte strategica. Ascultam un inceput de concert clasic autohton, cred, in centru in fata bisericii, doar ca ne cam plictiseste vorba multa din deschidere si plecam odata cu lansarea artificiilor care bubuie deasupra noastra. Ne oprim pe la o inghetata, o tarta cu fructe si ne intoarcem veseli la camping. Avem de mers cam 30 min din oras pana la camping. Ne facem planuri bengoase pentru maine, caci vrem sa incepem saptamana puternic si sa profitam de orice zi sa facem ceva, trecking, via-feratta, catarare, “un gratar, o manea, o bere” cum zice Lucian in gluma sa ne motiveze entuziasmul.

Adormim profund si rapid. Andra doarme nemiscata, caci se simte oboseala. Eu ma cam foiesc in cautarea pozitiei perfecte.

2 Replies to “Saptamana 3 : Slovenia-Italia”

  1. ce bine v-ati dus! mi-au transpirat mainile la pozele cu via ferrata:D

    @catalin: pozitia fetus merge tot timpul:))

Comments are closed.