Saptamana 2: Croatia – Slovenia

8 August: Plecam de dimineata in parcul national Paklenica. Intrarea pe o zi e 40 kune, iar pe 3 zile e 80 kune / persoana. Hotaram sa ne facem pe 3 zile, avand in vedere potentialul zonei. Suntem cu bicicletele si e asa de bine. Le parcam undeva la inceputul zonei de escalada si incepem recunoasterea zonei cu ghidul in fata, pe care am dat 150 kune (21 euro). Multe trasee usoare intre gradul 5 si 6+, iar dificultatea traseelor din zona incep de la 3+ si se termina la 8c+ si proiecte. Stanca arata grozav si ma decid cu o incalzire pe un 5c in soare. Foarte alunecoasa stanca, pesemne ca au catarat deja mii de oameni traseul asta si nu prea are gradul 5c si dupa o oprire dilematica, continui dezamagit de prestatia primului traseu. Puhoaie de transpiratie curg de pe mine, dar observ ca sunt si trasee la umbra. Andra isi face curaj si incearca si ea un traseu usor cat inca sunt nori. Ne mutam la umbra in paduricea de peste rau si fac prima lungime dintr-un clasic de 4 lungimi, desi as vrea sa-l fac pana sus, dar Andra nu prea are chef cu soarele in cap, asa ca urc pana la prima regrupare. Traseu grozav pe placi, asigurarile cu spituri pana sus.
In parc sunt in jur de 450 de trasee de escalada, clasice pe spituri si clasice pe mobile. Pe langa acestea mai sunt numeroase trasee de trecking.
Ne facem planul ca in ziua urmatoare sa urcam pe Mosoraski, un clasic foarte umblat, desi spituit complet, grad maxim 5c, 12 lungimi de coarda, foarte spectaculos.

Suntem foarte incantati de idee si suntem pregatiti de miscare. Andra tot gaseste smochine pe marginea drumului si ne hotaram sa mergem la camping, sa mancam si sa facem o baie in Marea Mediterana, care apropo e la numai 1 km de faleza de catarat.
In drum spre iesire, o iau inainte cu bicicleta si Andra ramane mai in urma cu ochii pe smochinele din copaci. Deodata aud o bufnitura.

Andra e jos, intr-un sant, cazuta. Cu fruntea taiata si plina de sange apuca sa-mi spuna: “Scuze pisu!” Se uita dupa smochine, clar. Casca de protectie era la masina, binenteles, ca doar e cald afara si nu se poate intampla nimic. Imi dau jos tricoul deja ud, sterg sangele si opreste o familie de italieni care o iau in primire si o duc la intrarea in parc unde se afla salvamontul, care o duce la spital. Eu car doua biciclete, 2 rucsaci intr-o liniste deplina. Ma gandesc la scenarii, in liniste. In intampinarea mea vin 2 salvamontisti sa ma anunte ca nu e nimic grav, e doar o taietura mica si sa ma duc linistit la campingul POPO.  In drum, cu bicicletele in mana, opresc pe dreapta doua balene din germania. Coboara din masina si alearga la mine. Nu prea stiu cum sa reactionez si ma opresc. “Auzi, nu stii cumva unde gasim zona de bouldering?” Ma abtin excelent sa nu pufnesc in ras vazandu-le cantitatea si deschid ghidul ca un cetatean cinstit si le arat ceva trasee. Se uita ele la trasee de 6+ si ajung la un traseu de 7a, “Ah, da, asta e fain tare. Da da. Cred ca o sa mergem maine sa-l incercam” Ma uit prost la ele si le urez succes si drum bun dar ma intreaba de biciclete. “Te-a parasit partenerul?” la care eu “Nu, a cazut intr-un sant si si-a spart capul!” Speriate, imi ureaza succes si pleaca rapid. Ajung in sfarsit la camping dupa vreo 3-4 km de deal si vale si aflu caSpitalul e vis-a-vis de POPO. Las bicicletele si o caut pe Andra. Iese in cele din urma insotita de salvamontisti care rad de ea “Pai daca nu aveti masina, luati bicicletele pana in Zadar sa-ti puna ceva mai bun la taietura sa nu ramai cu semn, ca doar esti o fetita frumoasa”.
Lasam bagajele la camping, luam masina si plecam in Zadar la Spital. Si la propriu si la figurat. Am cheltuit vreo 70 euro ca sa nu-i faca nimic, de fapt. Dar bine macar ca au verificat-o pe Andra la cap si au zis ca-i sanatoasa. In spital il intalnim pe Boran – un skipper din Beograd langa Zadar, care face iesiri de scuba si snorkeling si ne invita pe la el. Sedinta de snorkeling 15 euro, iar de scuba 50 euro. Suna fain, dar ne mai gandim, mai ales ca Andra e cam accidentata si nu mai poate sa faca baie. Renuntam la idee. Poate alta data sau cine vrea am numarul lui de telefon.
Iesim din Zadar in zadar si cu portiera zgariata in parcarea spitalului, dar realizam totusi ca autostrada e mai ieftina noaptea. Acelasi drum ziua a costat 15 kuna, iar noaptea 5 kuna. Continuam noaptea cu o bere la camping si un somn bunicel. Andra inca nu-si gaseste pozitia si o cam dor zgarieturile.

 

 

9 August: Azi e zi de relax, mergem la piata, luam un vin si fructe si mergem la mare sa fac un snorkeling. inca de la mal, odata intrat cu capul in apa ma aflu in alta lume. foarte multi pesti, multi se aduna sa faca bancuri. altii sunt one-show-fish. Apa este foarte limpede, dar foarte sarata. O inghititura iti ajunge pentru toate cinele din saptamana.
Intors la campingul POPO, intalnesc un roman din Sighisoara, plecat la 20 de ani in Budapesta. Curios cum de nu vorbeste romana, sa aflu mai tarziu ca de fapt stie, dar ii e teama ca nu se exprima corect. Catara clasice, a urcat si pe traseul Mosoraski din Paklenica si a fost si prin Cheile Bicazului. Facem schimb de adrese si ne invitam reciproc cu ganduri bune si curate unul la altul. Sotia lui cu mana in ghips o intalneste pe Andra cu bandaje peste tot si fac haz de necaz in engleza.
Continuam cu o zi relaxata si poze la apus.

10 August: Ne trezim devreme sa mergem la trecking prin parc ca doar n-am platit intrarile degeaba. Sontic sontic, inaintam precoce fara sa ne mai uitam dupa smochine si vizitam pestera Manita din parc, unde platim 4 euro amandoi pentru vizitarea ei apoi ne continuam drumul pe “autostrada” parcului destul de agomerata si decidem sa urcam pe varful Vaganski ( 1754m ) care cu siguranta e mai putin aglomerat, iar potecile devin cele cunoscute de noi pe munte.  In drum spre varf, cat Andra cauta ciocolata pe la o cabana, intalnesc un magar fotomodel care-mi urmareste camera foto in orice directie as muta-o. Se apropie foarte aproape de mine ca vrea sa ma linga, sau cine stie. Eu zic ca cine se aseamana se aduna. Oricum e foarte prietenos si nu se sperie deloc. Urcam hotarati si trecem de un grohotis imens si ajungem pe creasta unde bate un vant puternic si rece. Realizam ca am doar eu haina de ploaie si de vant si mai avem 35 min pana pe varf. Ar fi buna o paine cu dulceata. Hotaram sa poposim pe creasta, sa facem niscai poze si sa coboram. Amandoi suntem cam ologiti Andra de la accident, eu cu glezna si fara ghete si cu un mare furuncul la glezna cu pricina. Coboram agale si ajungem destul de tarziu in camping, dupa 10 ore de mers. Luam un harbuz, ne hidratam si adormim rapid cu ceva dureri la picioare, fara spasme. E frumoasa zona, pacat ca n-am apucat sa cataram destul.

11 August: Hotaram sa mai ramanem o zi, sa ne spalam boarfele, sa facem curat in masina, caci in Plitvice e cam scumpa cazarea si daca stam 2 zile acolo o sa ne cam rupa la buzunar. Spre seara iesim la o bere la barul alpinistilor si intalnim acolo gasca salvatoare, in frunte cu o tipa la vreo 40 de ani care ne povesteste cum a urcat pe Everest si ca vrea sa faca tabara de munte in Chamonix – Mont Blanc. Barul e plin de pitoane, spituri vechi, nuci, frienduri, papucei, scarite, casti agatate pe 2 sarme unele gasite in trasee, altele donate. N-am vazut proteze dentare, dar probabil alea nu fac parte din repertoriul muntelui. Azi ceva mai relaxat. Timpul trece altfel cand esti plecat. O singura data am fost plecat mai mult de 2 saptamani si acum se apropie limita aceea de care multa lume are parte si sunt putin confuz, frustrat, dar sper sa depasesc rapid momentul. Ce-i drept, prea multa vacanta strica, asa ca am sa incerc sa mai si lucrez sa vad daca pot sa impart vaca mea cu capra vecinului. Ideea e ca nu prea-mi dau seama de vacanta, caci locurile sunt atat de frumoase si noi si ne bucuram de ele oricum si exploatam zonele si ce e si mai fain e ca nu suntem obositi. In prima saptamana eram cam epuizat dupa ce am condus prea mult.
E foarte interesant cum descoperi tipare de oameni in zonele turistice, desi nu-i generala treaba, dar de cele mai multe ori reusesc sa-i deosebesc dupa gesturi, galagie, felul cum se poarta cu copiii lor, cu alti oameni din jur.
Citesc din Lev Tolstoi, ganduri din ultimii ani ai vietii sale, unde se simte mai profund relatia sa spirituala cu Dumnezeu, sau acel Dumnezeu, decat se simte din restul operei sale. Imi place cum isi impartaseste gandurile despre oameni si despre iubire, dar cel mai mult imi place cand spune ca uita din ce in ce mai des si gandul la nimic ii provoaca o stare extrem de relaxanta si de bine ca si cum s-ar detasa de corp si de lucrurile materiale si n-ar exista nimic decat momentul prezent.

12 August: Am plecat din Paklenica, dar vom reveni cu siguranta. Mergem spre parcul National Plitvice, care e cel mai mare parc din Croatia, 296 kmp. Ajungem pe la ora 12 la amiaza si este extrem de aglomerat. Ma simt indimidat si frustrat de aceasta aglomeratie. Pe alocuri aud limba romana intr-un volum destul de ridicat. Biletul in parc e de 110 kuna de persoana, adica vreo 15 euro, plus 1 euro pe ora de parcare. In bilet ai inclus autobuz si un vaporas gratis prin parc si pe lacuri. Lacurile au nuante de la verde deschis la albastru inchis si apa foarte limpede de-ti venea sa te arunci in lac. Lumea sta la rand la vaporase, cand poti face 15 min dintr-o parte in alta a lacului mare, caci numai acolo era vaporasul valabil. In fine, continuam plimbarea noastra pe jos, cum suntem obisnuiti, ca doar nu suntem pensionari sau mai rau, pantofari. Ajungem in zona cascadelor multiple si locul se aglomereaza, ma cam irit, Andra e fascinata si face fotografii. Pe ea n-o intereseaza aglomeratia. Mie insa nu-mi place, detest locurile aglomerate, nu ma simt comfortabil. Cu toate astea continui cu o grimasa pe fata sa admir cu coada ochiului cate o cascada minunata si mai iau aparatul de la Andra sa surprind o lumina asezata frumos pe cascada, dupa care revin la iritatia aglomeratiei. Pasesc rapid printre oameni si vreau sa ajung undeva unde e liniste. Nu gasesc locul. Ajungem la ultima cascada si ma intorc pe acelasi drum iritant in speranta ca oi gasi padurea linistita si pasarile ciripind.

Il gasim tarziu, iritatia a mai trecut si ma simt bine din nou. Locul e superb si prindem in poze Codobaturi, Pitigoi si fluturi. Locul este exploatat la maxim. Sunt si trasee de trecking, dar asta ar insemna sa mai stam o zi aici, ceea ce nu-mi surade, avand in vedere costurile si aglomeratia. Ma tot gandesc la Tolstoi si la ce scria despre oameni si ma simt ca intr-o grupare de puroi care asteapta sa explodeze. Oare ce relatie au oamenii de aici cu ei si cu natura? Ma simt ciudat azi. Imi place parcul, dar mi-a lasat o spranceana in sus. Inainte de incheierea plimbarii prin parc, care pe harta scria ca dureaza 8 ore si noi am executat-o in 4, trecem pe langa o familie. Sotia scoate din rucsac un castravete mare si o bucata de paine. Pariu ca-s romani. Trec si salut cum salut deobicei prin parc in zonele linistite si ca de cele mai multe ori nu primesc raspuns, aud ceva vorbe in limba romana si continuam dezamagiti drumul.  In autobuzul la iesirea din parc stam langa o familie de americani cu doua fetite dragute si ma simt ca intr-un film cu adolescenti.
Plecam rapid din parcul Plitvice si cautam o cazare la cort, sau camera?! Incercam la o camera la 40km de parc spre Slovenia. Facem un dus cald, caci numai dusuri reci am facut in ultima perioada si adormim profund si rapid dupa o masa copioasa.

13 August: Platim 210 kuna pe cazare, undeva la 30 euro si plecam spre Slovenia. Am decis sa nu conducem noaptea sa putem admira peisajele si locurile pe unde mergem.

Ajungem in Slovenia – Bled si vrem sa vizitam castelul Bled. Stiam ca am 10 euro si caut in disperare banii sa putem plati, ca nu mai aveam nimic lichid la noi. Sa aflam ca Andra a dat 200 kuna si 10 euro in loc de 10 kuna, deci am platit pe cazare 40 euro. 5 minute bosumflati, apoi mergem si scoatem bani din oras si ne intoarcem la Castel fericiti ca putem intra. Superb castel, pe marginea unui lac limpede si de un albastru de invidiat. Intru mai adanc in castel si gasesc o snobie imensa. Doi americani isi fac nunta in castel si aflam mai multe detalii de la domnisoarele de onoare care barfesc in spatele nostru despre fericitul cuplu castigator al unei vieti impreuna. Continuam turul, facem poze, suntem incantati, dar vine ploaia si plecam dupa 2 ore din castel spre parcul national Triglav din Slovenia. Ajungem in orasul Trenta dupa cateva serpentine expuse si peisaje care ne incanta la maxim. Nu ne asteptam la asa peisaj in Alpii Iulieni. Excelenta alegere cu vizita in parc.
Merita vazut. Trecem prin pasul Vrsic unde se poate vedea maretia muntilor stancosi si campam la intrarea in Trenta, unde suntem nevoiti sa platim 10 euro de persoana in camping. Scump, prea scump. Mai scump ca in Croatia. Dar avem wireless, bar, restaurant, dusuri cu apa calda. Super. Merge o bere. Zona este plina de biciclisti si motociclisti teribilisti care conduc cu viteza. Semne cu atentie la motociclisti cazuti, vedem la fiecare kilometru. Clara treaba.

14 august: Azi ne plimbam prin oras, care e destul de raspandit si rarefiat, cum sunt orasele de munte. Cautam centrul de informare turistica, luam o harta cu trasee de trecking, facem planuri si ne mai plimbam. Hopa. Am gasit cazare mai ieftina, 8 euro de om. Au de toate, mai putin bar si restaurant. Nu ne intereseaza. Ne mutam rapid din campingul scump, la cel ieftin si suntem si mai fericiti ca nu trebuie sa facem economie prea mare. E duminica si singurul magazin pe o raza de 20 km e inchis, asa ca mancam din resursele proprii fara paine, de care mi se face o mare pofta. Spre seara se aglomereaza tare mult campingul si in cautarea unei prize dam peste niste pustani germani care ma cam irita ca stau pe capul meu cu ipodurile lor si mananca din traficul de internet, se simte. Renunt la internet si citesc o carte asa cum m-am obisnuit zilnic sa fac.
Ce mi se pare interesant e ca in Muntenegru, in muntii Durmitor, in Croatia, Paklenica si aici in Slovenia, toate marcajele de trecking au acelasi semn, un cerc alb cu margine rosie, cu deosebirea ca in Paklenica era mai putin confuz ca in Durmitor unde erau tot felul de bifurcatii in traseu care nu erau pe harta si toate erau marcate motiv pentru care ne-am si indepartat de la un traseu. In Slovenia, par a fi mai bine delimitate traseele de trecking cu placute cu timp si directie la orice bifurcatie. Ne place mult aici. Nu ne asteptam sa fie atat de frumoasa zona.

Pentru mai multe imagini vizitati Galeria de Imagini

Am facut 2800 km cu 783 lei, 3 plinuri complete. Precizez ca in tara am avut un consum de 5.5l/100km, iar in afara am ajuns sa am 4.9l/100km.
In Serbia, Muntenegru, Croatia am mers constant ore intregi pe drumuri nationale cu 80-90 fara sa franez, sau sa schimb viteza. Pe autostrada cu maxim 110, avand in vedere ca am montate la spate pe carlig sistemul pentru biciclete, care apropo, e excelent si nu mi-a facut probleme. Iar cu bicicletele am economisit timp si resurse in unele orase. Am lasat masina la camping si hopa pe bicicleta.
Camparea doar la cort, exceptand noaptea la camera inainte de Slovenia.

2 Replies to “Saptamana 2: Croatia – Slovenia”

Comments are closed.